Dr. Răzvan Popescu, medic primar chirurgie generală, supraspecializat în chirurgia laparoscopică şi bariatrică, a acordat un interviu publicației FocusPress, în urma realizării cu succes a unei intervenții laparoscopice de chirurgie sphincter saving.
Chirurgia sphincter saving, efectuată în puţine centre de referinţă din ţară
Medicul primar chirurgie generală Răzvan Popescu, supraspecializat în chirurgia laparoscopică şi bariatrică, realizează intervenţii care se fac doar în câteva centre de referinţă din ţară. Joi, 24 iunie a.c., un pacient, de 56 de ani, diagnosticat în urmă cu câte luni cu un cancer de rect inferior canal anal, a avut marele noroc să fie operat de medicul chirurg Răzvan Popescu.
“În urma consultului multidisciplinar, atât gastroenterologic, oncologic, radioterapeutic şi chirurgical, pacientul a urmat un tratament neoadjuvant, în sensul radio-chimioterapiei, fiind o tumoră destul de avansată, cu grad infiltrativ local, dar fără metastază la distanţă, cu stare generală bună. Am recurs la o intervenţie chirurgicală laparoscopică, dar în primul rând o chirurgie salvatoare a sfincterului anal. Astfel, aşa-numita chirurgie sphincter saving este efectuată în puţine centre de referinţă din ţară la o astfel de localizare a tumorii tocmai pentru a încerca să salvezi atât anatomic, dar şi funcţional orificiul anal ca pacientul postoperator să aibă o calitate a vieţii cât mai bună şi să aibă o funcţionalitate cât mai normală vizavi de patologia oncologică pentru care s-a adresat“, a declarat, în cadrul unui interviu Focus Press, dr. Răzvan Popescu, medicul cu mâini de aur.
Chirurgie laparoscopică de top, la Spitalul Judeţean
Pacientul a fost internat în urmă cu 4 zile la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei”, fiind reechilibrat din punct de vedere hemodinamic şi a beneficiat de o chirurgie laparoscopică de top, cu miniinvazivitate asupra peretelui. Discutăm despre un abord mixt laparoscopic şi ulterior transanal, o disecţie totală de mezorect şi o anastomoză colo-anală, pentru a-i salva pacientului sfincterul anal din punct de vedere anatomic şi funcţional. Pacienții pot beneficia de acest tip de intervenție și în Constanţa, atunci când situația medicală a bolnavului o impune, fără să mai apeleze la medicii din Bucureşti sau alte centre din ţară.
Puteți citi interviul integral accesând linkul disponibil AICI